3 noiembrie 2012

Buna seara!

E seara chiar daca e 6 si asta inseamna un singur lucru:(cum ar spune familia Stark din Game of Thrones) Winter is coming!

Nu e un lucru rau, dar vremea rece incepe sa te tina mai mult in casa si asta poate deveni plictisitor sau frustrant daca este genul de stundent caruia iti pare rau ca pierzi timp degeaba in loc sa inveti.

Ok, destul preludiu...

Am in cap sa scriu din nou de vreo 2 saptamani sau cam asa deoarece este evident...

S-a mai adaugat un an la varsta mea si treba incepe sa devina destul de serioasa, mai ales faptul ca ma indepartez cu pasi repezi de 'zilele mele de glorie' care sunt demult trecute.

Dar cum ar spune un prieten de-al meu, toate trec si nu trebuie sa-ti para rau.

Ziua mea? Cea mai frumoasa zi din an: bautura, fete, aventuri, petrecere pana in zori, facebook, telefoane si dezamagire. Cam toate sunt adevarate cu exceptia faptului ca la 1 eram in pat si ma pregateam temeinic pentru ziua urmatoare care era lipsita de griji si fara o anume activitate. A fost frumos, mai ales ca am avut ocazia sa depan amintiri si sa vorbesc cu persoane cu care credeam ca nu o sa o mai fac vreodata.

Asta este, cu toti imbatranim si eu ma consider unul din norocosi care are cine sa-i spuna la multi ani, chiar daca nu la timp, conteaza ca are cine sa-mi spune si pentru mine lucrul acesta este sublim.

O experienta prin care am trecut si mi-a marcat putin existenta a fost prima incercare serioasa de a intra in campul muncii. De ce serioasa? pentru ca a fost prima data cand am fost la firma si am facut interviul si cateva seminarii. Recomand acest lucru mai ales ca iti ofera o oarecare experienta in ale angajarii si te face sa te simti bine daca primesti un feed-back pozitiv de la angajator. Din pacate, in cazul meu, totul a fost numai lapte si miere si zic din pacate pentru ca toata treaba cu angajarea a fost un mic truc de a ma face sa semnez ceva pentru a-si lua ei niste bani. Dar nu-i nimic, mi-am demonstrat ca pot sa sustin un interviu si sa ma retrag inainte ca ceva sa fie semnat. Un plus de experienta in domeniul profesional :D

Doamnelor si domnilor, acestea fiind spuse sa lasam palavrageala la o parte si sa trecem la subiectul culminant al conversatie(impropriu spus conversatie...): M-am intalnit cu Farcas Andrada si totul a fost ok!

(Aplauze! Aplauze! 'Claudiu te iubim!' Aplauze! 'Claudiu vrei sa fii sotul meu?!' Aplauze! .....)

Asta e un alt plus inregistrat de mine acum pe plan emotional, chiar daca a fost inregistrat un pic mai tarziu decat evenimentele recente, trebuia sa fie o parte in care se mentiona si numele acesta (stiu din surse sigure, ca cel putin 2 hai 3 persoane sunt dornice sa afle de subiectul asta).

Ma bucur ca acum intre noi nu mai exista tensiunea aia si sper sa nu se intample nimic cu echilibrul existent, dar lumea trebuia sa stie! (Aplauze!)

Nu cred ca mai trebuie sa anexez subiecte ca Urasc Bucurestiul!, Plictieala!, same old, same old...

Dragii mei, multumesc pentru ca ati fost/sunteti alaturi de mine si ne auzim data viitoare! :x

O viata noua

Anul trecut prin toamna a fost timpul sa-mi iau zborul din casa parintilor mei. Si asa cum era planificat de cativa ani am luat calea Bucurestiului.

Facultatea pentru mine este ceva nou, nou in sensul ca am cunostinte noi, alte perspective, alt oras...

Nu m-a tratat foarte bine primul an din experienta universitara, dar nu vreau sa ma plang acum ca am fost singur in toata situatia asta, este vorba de un feed-back al primului meu an de facultate care in vreo 2 - 3 zile se incheie de tot.

Dupa o luna in Bucuresti, geamul parea raul necesar in orice fel de situatie, pentru ca lucrurile bune nu tin la nesfarsit si cateodata trebuie sa gasesti puterea interioara sa treci peste ziua care o ai in fata.

Am cunoscut oameni noi, nu stiu cu cati o sa mai vorbesc din proprie initiativa, dar este lucru buna ca am reusit sa-i cunosc si sa-le cunosc mentalitatile.A fost ciudat sa plec din Focsani si sa intru intr-o camera si sa nu cunosc macar o persoana, dar odata si odata trebuie sa facem asta.

"Profesional" se putea mai bine. Poate a fost doar schimbarea, poate a fost dezinteresul capatat pe parcurs, dar niciodata nu trebuie sa inventezi scuze cand vine vorba de un scop. O sa imi dau silinta in anii urmatori, dar ce-am facut ramane facut si o sa port crucea asta pana la sfarsit.

Orasul mi se pare prea mult, dar am invatat ca atunci cand vrei sa faci ceva, poti sa-l faci. Vrei sa mananci ceva? Intra pe net si in maxim o ora iti bate la usa. Nu ai cartela de metrou? Tot timpul poti sa apelezi la calea ilegala si sa sa schimbi 2-3 ratb-uri. Ies in evidenta posibilitatile pe care le ai si asta apreciez foarte mult.

Anul asta m-a ajutat sa-mi lamuresc grijile interioare si distanta a limpezit apele ce erau tot timpul tulburi.

Dragoste nebuna

De doua saptamani, am inceput sa vizionez serialul Vampire Diaries.Nu stiu ce ma atrage la serial. In viziunea mea, e un serial pentru fetite care inca sunt in liceu si considera ca sufera din dragoste dupa ce au stat doua zile cu cineva si relatia s-a rupt. Mi se pare un alt serial facut de americani pe principiul ne axam pe segmentul asta de adolescente neintregi la cap care la un moment dat se vor regasi in personajele serialului mentionat.

Nu spun ca este un serial rau, chiar are parti bune precum suspansul si storyline-ul incalcit care te tin in priza si confera dependenta.

Lucrul pe care l-am sustras din cele 2 sezoane si un pic este triunghiul amoros insotit de atitudinea personajelor in privinta acestuia. Povestea spune ca pe undeva prin 1860 o tipa s-a mutat intr-un oras si a fost primita de un domn si cei doi fii. Este previzibil ce-o sa se intample, dar interesant este faptul cum fata reuseste pentru o scurta durata de timp sa fie cu amandoi simultan. Poate ca este puterea aceea a lor de compelling sau poate este dragostea oarba pe care o are fiecare dintre cei doi fata de persoanjul feminin.

In fine, cand actiunea a ajuns temporal in "prezent", tipa alege pe unul dintre ei si celalalt isi da seama ca a suferit 150 si ceva de ani degeaba.

La prima vedere nu e nimic de invatat, este o simpla distractie a unei fete de a juca pe degete doi tipi pentru ca era plictisita.

Dar acest tip de distractie este la ordinea zilei pentru fetele/femeile contemporane. E un tip de distractie si un mod de a te evidentia in mai inaltele cercuri ale grupei tale de varsta. Acum cu maturizarea prematura, poti face lucrul asta de la varste fragede fara sa te intrebi de moralitatea faptei.

Aseara pe la 1 stateam cu niste colege la o cafea si una dintre ele nu putea sa-si dea seama pe cine sa aleaga dintre cei 5 care-i "faceau curte". Si nu era vorba ca ei chiar vroiau sa incerce o relatie cu fata in cauza, era vorba ca toti erau din acelasi grup de prieteni si isi bagau unul altuia bete-n roate ajungandu-se pana la stadiul de blesteme.

Poate nu sunt cel mai indreptatit sa vorbesc pentru ca poate nu am destule experiente in acel domeniu sau poate inca nu m-am trezit cu acea situatie in fata, dar unde este acel minut cand vrei sa fii sincer, cand vrei sa stii sigur sintaxa problemei si daca aceasta se va solutiona vreodata, cand vrei sa stii ca pe cine ai langa tine chiar este langa tine si nu se gandeste ca ar fi mai bine cu altcineva.

Nu sunt cel mai sincer, nu am cel mai potrivit comportament in aceste situatii, dar cred ca nu am ajuns la acel nivel de ipocrizie in care sa-mi "mananc" prietenii dintr-un motiv absurd sau doar sa-mi vad de interesul meu fara sa privesc in stanga si-n dreapta.

Acest tip de situatie nu mai este ceva neobijnuit, cum am zis, dar eu sper pentru sanatatea mea sufleteasca sa nu devina o situatie de zi-cu-zi.

In life doesn't matter how, where or whom we grow up, because at one point we have a line to cross. This line could be the first job, the first time we obbey our parents or the first time we do the right thing.
Life is chalenge that we all have to face no matter how rich or poor, no matter how strong or weak we are at some time we have to get out of our parents nurturing arms.

As people, we think we are defined by the car we drive, the clothes we wear or the gut we have in ace of danger, but by my perspective we are defined by a unique event that marked our existence and we try to relive that feeling in every thing we do after that life-changing event.

It's hard to say what that thing is. For example, for some people the fact that they bought their first car changed their lifes or for others the fact that they followed the familly path and accomplished something more is unique, but for others can be one kiss behind a tree with someone they will never see in their life.Like I said it's the same no matter what. In that second your whole life is changed; you gain a new perspective, you become more confident and soon you will try to reach that peak again.

And this is where thing begin to complicate. We are not living in a dream, we don't posses super power to control minds and we are not the second son of God on Earth and without these fictional thing that feeling seems impossible.

We are only human and we live by feelings and we make choices following mainly our heart. We seem weak to gain a power that large to put in scene a whole world because we want to relive one specific feeling. I know it seems hopeless and I heard a lot of people that they are in this situation. The consequences could be very very bad.

The real test is facing these consequences that appear after the dissapointment of an unreachable dream.
For somebody could be simply choosing a cheaper life style and for others living with the picture of a lost love in their mind in every day for the rest of their life leading to serious bad things that we all know.

But this is the simple way, the real hard thing is living with regret every day. The feeling of regret is crushing, tearing or breaking ones soul and the real fighters are the ones that can live another day with the doubt, the fact that they can follow their daily routine not letting to hurt them not one bit makes that kind of people strong.

Some decisions in life are simple, but others are very hard and we have to face the consequences every day because we have to live, the greatest gift of all...

One of these mornings

Cred ca mi-a ajuns Bucurestiul de cand n-am mai fost acasa. Se fac vreo cateva saptamani si orice vad si simt in fiecare zi ma duce cu gandul spre casa. Sigur n-o sa ma obijnuiesc cu perioadele lungi departe de casa, dar tot timpul abia astept sa ajung la mine acasa.

Am gasit o melodia de-a lui Moby care se intituleaza One of these mornings.
Este o melodie a regretului, melodia compromisului niciodata rostit, are 4 versuri melodia, dar tonul grav isi croieste drum in suflet ca lama cutitului fierbinte in unt.

Este o melodie frumoasa, trista, dar frumoasa. Nu i-am gasit un videoclip, dar din prima clipa i-am atribuit unul in mintea mea: e genul de melodie cu o persoana cu plete stand in bataia vantului, incercand sa tina in ea butoiul de pulbere din suflet care sta sa explodeze.

Este genul de ipostaza in care sufletul atinge apogeul suferintei si, din tot negrul care il pateaza, iese o fascicul de lumina reprezentand sperant.

Nebun de alb

In seara asta stateam si ma gandeam cand am ascultat melodia asta prima data. Raspunsul nu a venit si nici nu cred ca va veni. Am auzit-o in masina la un prieten si de atunci am inceput sa o ascult mai des. Desi era prima data cand o ascultam(probabil), simteam ca ii stiam deja versurile si mi-a provocat un flux ciudat de sentimente. Nu am inteles toate sentimentele provocate, vocea, versurile, negativul si-au creat o cale directa in sufletul meu si au apasat in niste locuri care credeam ca nu-mi mai sunt in suflet.

Melodia este o capodopera, din punctul meu de vedere: versurile dand pe afara de metafore, epitete si antiteze se potrivesc perfect cu vocea solistului. Patosul cu care canta si ingeniozitatea cu care potriveste negativul nu poate sa nu te miste catusi de putin.

Sincer, inteleg doar cateva metafore si nu ii pot deduce tema asa cum as vrea, dar asta este un motiv de a asculta si cunoaste melodia mai bine.

Este extraordinara melodia si imi face dor de casa, dor de ai mei, de ea...

9 mai

Ziua de 9 mai este o zi speciala din calendar. Unii si-o amintesc deoarece in 1895 s-a nascut poetul Lucian Blaga, microbistii o retin pentru ca Nicolae Dica s-a nascut in 1980 pe 9 mai. Dna. Lupu cred ca azi dimineata s-a gandit ca in 1883 s-a nascut Jose Ortega y Gasset chiar in aceasta zi, in timp ce multi dintre noi sarbatorim Ziua Europei, o zi frumoasa pentru batranul continent.

Dar lasand la o parte aceste 'funny facts' luate de pe Wikipedia, trebuie sa facem o plecaciune pentru fotbalul romanesc si sa aplaudam gloriosul eveniment din seara asta : FINALA CUPEI EUROPA LEAGUE!

Mai specific - Arena Nationala gazduieste pe 9 mai 2012 finala Cupei Europa League.

Sincer nu imi prea place fotbalul, nu am fost nici jucator, nici cunoscator al sportului rege niciodata, dar daca un meci este prilejul sa imi petrec timpul la o bere cu prietenii nu pot refuza.

Ma bucur ca am ajuns sa gazduim un eveniment de asa proportii si cred ca asta este un inceput bun pentru o schimbare economica, dar si psihologica a romanilor din Bucuresti macar. O prietena mi-a zis ca centrul Bucurestiului a fost plin de spanioli astazi.

Admir efortul autoritatilor si sper ca acest eveniment nu va fi ultimul.

Daca n-ar fi intunericul, nu am vedea niciodata stelele

Treaba asta cu viata nu e chiar asa de usoara cum parea cand o priveam prin ochii unui copil.
Nu zic ca este imposibil sa supravietuiesti, dar e putin mai greu de cat mi-as fi imaginat.

Cand treci prin ciurul unor relatii pline de sentimente de fatada, sentimente ce-ti sunt incerte in momentele incetosate de furie sau tristete, nu iti revii chiar asa de usor cum ai vrea...

E ciudat cum la un moment dat vorbesti despre puterea de a trece peste un anumit moment din viata si putin mai tarziu te trezesti in situatia in care tu nu-ti regasesti zambetul de alta data pentru a lasa totul in spate si a face acel pas imposibil in fata.

Odata cu maturizarea corpului, a gandirii si a sentimentelor simti ranile de pe suflet si nu-ti dai seama de ce te uiti in gol, pierdut, fara a sti ce este de facut in continuare. Trist este faptul ca traiesti cu amaraciunea unor sentimente de mult traite si acoperi ranile cu un pansament foarte subtire ce se numeste aparenta.

Momentul de luciditate pare ca nu mai vine si nu mai stii de unde sa mai tragi cearsaful care te protejeaza de gandurile negre care iti tot intra in creier.

Este trist ca Dumnezeu ne-a proiectat asa, sa invatam din greseli, dar in acelasi timp este fascinant...

Esti in acelasi desert de la prima dezamagire si se pare ca vantul nu inceteaza sa bata, dar as fi ipocrit daca ti-as spune ca in sufletul meu nu mai este macar un dram de speranta.

Inca mai este..

Dubla personalitate.

Sufletul meu este gol. A devenit gol de la atatea ganduri fara rost, de la atatea griji, de la atata stres acumulat pentru niste persoane care nu il merita...

Nu sunt o persoana speciala, nu merit un premiu Nobel pentru ca vreau sa-i ajut pe cei din jurul meu, dar faptul ca cei pe care incerc sa-i ajut si sa le fiu aproape nu arata putina compasiune pentru ceea ce fac m-a transformat intr-un om gol.

Adevarul este ca Bucurestiul m-a schimbat: nu mai am nevoile pe care le aveam acasa, nu mai simt nevoia sa ma destainui cu lux de amanunt fiecarei persoane pe care o intalnesc, nu mai incerc disperat sa primesc atentie de la diferite persoane, nu mai incerc sa iubesc.

Pentru ca este inutil. Dragostea exista, cel mai frumos lucru din lume, dar nu intotdeauna visezi la chestii roz si imbratisari. Poate in situatii disperate si pline de singuratate, prin munte iti trec amintiri din vremuri ce au trecut, dar asta e doar un semn de slabiciune.

Blogul asta e degeaba: nu-si mai face efectul, nu da randamentul pe care ar fi trebuit sa il dea. Nu cred ca am vreo chestie aici care sa ajute pe cineva. Este doar o telenovela a vietii mele, doar ca actorii nu sunt spanioli, dar uite ca tot aici scriu, ma destainui.

Sunt doar cateva ganduri la 3 dimineata dupa o zi petrecuta in pat, ganduri irelevante, ganduri incoerente...

Sper ca dimineata ce va veni sa fie splendida si sa nu se intample nimic neobisnuit. (11/11/11)

De 20 ani...

20 de ani...

Nu stiu ce sa spun, dar am cautat pe Google: 20 de ani- varsta critica, 20 de ani - varsta la care nu-ti mai intelegi parinti si ei incep sa nu te mai inteleaga pe tine, 20 de ani - momentul in care iti iei viata in propriile maini.

S-au facut filme despre varsta asta, s-au compus melodii si cred, dar nu sunt sigur, ca s-au scris si carti despre frumoasa varsta de 20 de ani.

Peste cateva ore, se vor face 20 de ani de cand micutul Claudiu a iesit din burtica mamei sale si a inceput sa se gandeasca cum sa cucereasca lumea, dar pe parcursul a 20 de ani si-a cam schimbat planurile pe care le-a avut la nastere.

Gata cu vrajeala!

La 20 de ani trebuie sa fiu matur si ar trebui sa am totul stabilit in ceea ce priveste viitorul meu.

Ei bine, treburile nu prea stau asa si sa recunoastem cateva ore nu ma va ajuta sa le indeplinesc.

Profit de aceasta minunata ocazie si de multitudinea de cititori de care beneficiaza acest blog si as vrea sa fac un mic review al vietii mele: pe plan scolar si extra scolar, am inceput sa ma diferentiez de prin clasa a V-a si am continuat pana in prezent.(acum aceasta diferentiere este cam nula, exact 0); pe plan sentimental am avut urcusurile si coborasurile mele: vreo doua trei relatii mai serioase si alte cateva mai neserioase, am ramas cu cateva sechele, dar sunt inca in viata :D ("cateva sechele" :)) ); pe plan social au existat cateva raze de lumina, dar nu tot timpul. Ceea ce conteaza este ca am acut cativa prieteni pe care pot sa ma bazez.

Cam atat cu viata mea, viitorul imi este incert, dar cum am promis catorva persoane voi face tot posibilul sa imi fac viata frumoasa :D

Nu stiu ce sa cred despre aceasta frumoasa varsta pe care o voi sarbatori maine. 

Sper ca cei cu care mi-am petrecut secunde din viata mea, nu ma vor uita si din cand in cand ma vor saluta.

Sper sa nu ma mai cert cu nimeni din motive absurde si sper ca se vor termina toata copilariile si voi putea fuma o tigara sau voi putea sa beau o bere langa niste oameni din placere si nu din obligatie.

20 de ani, sper ca soarele sa-mi zambeasca de-acum incolo cel putin cat mi-a zambit in astia 20 de ani.