Cred ca mi-a ajuns Bucurestiul de cand n-am mai fost acasa. Se fac vreo cateva saptamani si orice vad si simt in fiecare zi ma duce cu gandul spre casa. Sigur n-o sa ma obijnuiesc cu perioadele lungi departe de casa, dar tot timpul abia astept sa ajung la mine acasa.
Am gasit o melodia de-a lui Moby care se intituleaza One of these mornings.
Este o melodie a regretului, melodia compromisului niciodata rostit, are 4 versuri melodia, dar tonul grav isi croieste drum in suflet ca lama cutitului fierbinte in unt.
Este o melodie frumoasa, trista, dar frumoasa. Nu i-am gasit un videoclip, dar din prima clipa i-am atribuit unul in mintea mea: e genul de melodie cu o persoana cu plete stand in bataia vantului, incercand sa tina in ea butoiul de pulbere din suflet care sta sa explodeze.
Este genul de ipostaza in care sufletul atinge apogeul suferintei si, din tot negrul care il pateaza, iese o fascicul de lumina reprezentand sperant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu