Viata manifest spre simplitate

O tigara in mana, tu te uiti la ea si te gandesti cum din nimic a crescut un suflet.
Te uiti spre cer si speri ca ce se intampla la 30 de centimetri de ochii tai este Dumnezeu care incearca sa glumeasca abstractizand si absurdizand realitatea pe care tu incerci sa o respingi.
Sunt momente in viata in care iei o pauza, un burete divin iti soarbe grijile si stresul. In acel moment te uiti in gol, nu te gandesti la nimic. Pupilele ti se dilateaza si simti, cum de la extremitatile ochilor, o boala neagra ti-i cuprinde lasandu-te orb...
Orb de nesiguranta...
Viata ti-a devenit un nod gordian. Imediat te pierzi, dar ai un deja-vu. Nu e prima data cand simti singuratatea intr-un ocean de oameni...
Iti revii, dar telefonul incepe sa sune si oamenii incep sa vorbeasca.
Tragi de fiecare muschi din corp, tragi de fiecare neuron din creier, incerci sa-ti imbratisezi oranduiala divina.
Apare intrebarea: de ce este asa complicat? Si o treci prin toate filtrele filozofice si psihologice posibile.
Mai ai putina tarie si cu un curaj amortit te consolezi: asa trebuie sa fie, dar sigur va fi mai bine pe viitor...
Te imbarbatezi si timid spui ca esti mai bun decat altii.
Cu ochii pierduti, involuntar, te gandesti cum era fara bani, fara apetitul lucrurilor de oameni mari. Unde este batul cu care te jucai, unde este cainele care te speria, unde este casa bunicilor...
Iti zdrobesti creierii si-ti dai seama ca este ciclul vietii sa ne complicam in simplitatea lumii.
Un copil, asta ai fost. Un copil neimportant in lume, dar lumea insemna totul pentru tine.
Te trezesti, inima se grabeste sa se intoarca la acel copil, dar este o incercare fara rost...
Ai crescut, e o boala pentru tine. Neacceptarea realitatii este un laitmotiv al vietii tale.
Era mai simplu cand erai copil si ce te inroseste de nervi este ca acum copii nu vad placerea in lucrurile ce ar trebui sa apartina copilariei...
Mergi mai departe, trebuie !