Sunt scarbit cat de mult a degenerat aceasta relatie de iubire data de insusi Dumnezeu...
De ce un baiat nu poate sa isi petreaca un anumit timp din zi cu tatal sau, de ce o fata nu vrea ca mama ei sa ii fie cel mai bun prieten si confident, de ce parintii nu au grija la ce spun si ce fac sa nu-si influenteze copii, de ce fiilor/fiicelor nu isi mai ajuta parintii, de ce?...
Perfectiunea in aceasta relatie este atunci cand fiul vede un idol in tatal sau, un indrumator, dar un prieten in acelasi timp. Perfectiunea este atunci cand fiica se duce si povesteste mamei ei despre un potential/ actual prieten, despre cum va fi la primul act sexual sau pur si simplu sa stea, sa vorbeasca si sa iasa in oras impreuna...
Lumea asta a stricat tot. S-a transformat intr-o bariera intre copii si parinti si asta nu este in niciun fel bine...
O maturizare prematura a unui copil are consecinta majore asupra unui copil...
Si cand se cauta o solutie de reanimare apare lipsa interesului, diferenta dintre mentalitati si toate cele, in final relatia amanandu-si un curs mai bun pana in momentul in care ambele parti isi dau seama ca mai e putin timp care poate fi petrecut impreuna si poate fi prea tarziu, ipotetic vorbind...
Exemplul personal:
Tatal meu a plecat cand treceam clasa a 5-a in Italia si se tot plimba pe acolo de atuncidin cauza unei ambitii oarbe de a construi ceva cu mainile lui...
M-a influentat foarte mult deoarece am crescut mai mult fara parinti deoarece si mama a fost victima colaterala, plecand din cand in cand acolo...
Imi pare nespus de rau ca m-am maturizat in gandire prea repede, mi-am format caracterul gresit si am pierdut o parte din dragostea fata de parinti...
Unde iti este tatal sa te invete sa te barbieresti sau unde e tatal tau atunci cand inveti sa conduci sau unde iti e tatal sa inveti sa bei sau sa bati un cui...
Lucruri mici, dar care te formeaza mai bine decat atunci cand te formezi de unul singur...
Cu mama ma inteleg bine, nu prea ma intelege, dar nici nu vrea. De ea sunt mai apropiata pentru ca fost langa mine, dar sunt niste lipsuri pe aici pe acolo.
As fi ipocrit daca as spune o relatie perfecta, dar ma enerveaza ca parca nu se apropie...
Ma oftic ca nu imi gasesc puterea sa vorbesc cu ai mei adevaratele probleme din viata, poate mi-ar gasi o solutie viabila, dar cred ca este un compromis cu care voi trai toata viata si sper ca voi construi casa cu tata si cu mama sa petrec mai mult timp...
Nu stiu daca va regasiti in situatia mea si nu vreau sa va regasiti, dar pentru mine este subiect foarte delicat...
Mama, Tata, va iubesc!...
Foarte dragut mesajul de la final.
RăspundețiȘtergereUn subiect care putin ar avea curajul sa-l dezvolte asa cum o faci tu. Ce-i drept relatiile cu parintii sunt dificile, sau cel putin asta am observat la mai multe persoane. Uneori parintii pun pret mai mult pe tot ce tine de binele familiei decat pe apropierea de copii, chiar da nu isi dau seama cat de mult sufera acestia. Toate ca toate, cu bune si rele tot parintii nostri vor ramane!
Foarte bine conturat mesajul...si stii ai dreptate...eu am crescut fara mama,10 ani aveam cand a plecat sa imi faca o viata mai buna mie si fratelui meu mai mic.Tot atunci am invatat sa gatesc,sa spal cu tata care nu facea fata ... Copilarie...m-am bucurat de ea pana atunci...dupa 2002 a inceput maturizarea prematura si nu zic ca mi-a facut un mare rau,dar nici bine...imi lipseste prietena din mama,desi ea a facut tot posibilui sa ne fie apropiata...cat o poate face un om afat la 2500km distanta...imi lipseste...dar asta ne e povestea,a noastra, a tuturor celor nascuti de dupa 1990.
RăspundețiȘtergereSi ca sa inchei la fel de frumos ca si tine: Mama,Tata, va iubesc, voi sunteti comorile mele!
ma bucur ca a citit cineva care s-a regasit in ce am scris.
RăspundețiȘtergerelista cu lacunele din relatia aceasta poate fi foarte lunga dar asa cum ai spus tu "asta ne e povestea" si trebuie sa pretuim ce avem acum.
lucrul cel mai grav este ca pe langa noi doi mai exista sute de mii de copii care au fost in aceiasi situatie si sigur va creste numarul...
Aduci putin cu Creanga...;))
RăspundețiȘtergerenici chiar asa...
RăspundețiȘtergerefoarte frumos subiectul. Mi-au dat lacrimile cand l-am citit. Poate acei copii ca si tine, vor stii sa pretuiasca familiile pe care le vor avea. Eu am crescut cu ambii parintii, dar uneori mi-as fi dorit sa fie doar unul, decat sa-i vad mereu certandu-se.
RăspundețiȘtergereHmmm... ai avut curaj sa scrii asta :D . Mai ai de facut mici ajustari da` trecem peste :)) . Si .. cu casa... sa vina boss Matei si o rezolvam :)) :x
RăspundețiȘtergerestiu cum e sa nu poti vedea in parintii tai niste prieteni... desi sunt ambii parinti langa mine, datorita faptului ca nu ma prea inteleg cu ei... as fi preferat sa ni fie alaturi de mine...
RăspundețiȘtergere