Love & Blood, part 1

Locatie: Muncel
Data: 2008
Am plecat din Focsani pentru a participa la concursul national pe teme ecologice Muncel. Am plecat cu colega mea si tatal ei. Am burdusit masina de materiale datorita obsesiei doamnei valcu de impopotona cat mai mult standul si de a oferi o prezentare cat mai stridenta oral dar si vizual.
Eu eram foarte incantat deoarece era prima mea sansa de a dovedi ca sunt un om destept si un elev cat se poate de bun.colega mea se ocupa de prezentare si eu de domeniul tehnic.
Cu chiu cu vai am ajuns si vroiam sa imi fac cat mai multi prieteni pt ca era prima mea tabara si pentru ca vroiam sa aflu cat mai multe despre concurenta.
Ne-am instalat si am inceput sa ne pregatim pentru concurs: eu amenajand standul si pregatind prezentare ppt si colega mea repetand.

Intr-un final am terminat si am zis sa merg sa arunc la cos. Eram printre singurii care jucam baschet, restul fiind pasionati de fotbal.Dezamagit de panou si teren, ma axam doar pe un joc simplu. Cu cat jucam mai mult cu cat lumea incepea sa vina sa arunce si ei, dar egoul meu nu era hranit deoarece veneau numai baieti...
Dupa un timp m-am trezit iar singur si a venit o fata langa mine care incerca sa se bage sa se joace cu mine. Eu concentrat pe minge nu eram foarte atent la ea, dar a urmat intrebarea : Ma inveti si pe mine sa arunc la cos? Increzator, am invatat-o fara a sti ca ce am facut reprezenta incipitul unui lucru foarte important.
Am aruncat la cos amandoi si nu pot uita manifestarea ei atunci cand a reusit sa dea un cos 8->. Se facea seara si ne indreptam spre camere dar ne-am reciproc ca ne vom vedea in seara urmatoare. Sufletul meu era cuprins de un sentiment de incertitudine, dar un sentiment  de bine, unul nemaisimtit niciodata.

Seara am iesit si i-am vazut pe toti adunati la o banca. M-am dus si am inceput sa imi fac prieteni. Am ras de accente si de sintagme regionale(vrei sa ne-o tragem in scrangiob? :)) ) si am auzit povesti de la oameni care credeam ca nu i-as intalni niciodata.
Raul un baiat din Hunedoara a propus sa ne jucam. Am jucat Strazi si alei, Mersul piticului sau Ascunsa.
[facand o paranteza: pe ea o chema madalina si era din Alba Iulia si era si ea prezenta in acel grup, daca nu v-ati prins pana acum :d ]
Am inceput sa ne jucam ascunsea si ziceam ca asta e sansa mea sa o sarut. Totul s-a intamplat irational: ne jucam, dar ochii o cautau numai pe ea; vreo doua jocuri s-au desfasurat numai asa, dar la un moment dat am vazut-o ascunzandu-se dupa un copac si m-am dus la ea si s-a intamplat minunea \:d/, restul nu mai am ce sa mai zic pentru ca nu mi-l mai amintesc din motive evidente :d
Am petrecut foarte mult timp impreuna si ma simteam ca intr-un basm. Eram facuti unul pentru celalalt, amandoi eram foarte fericiti.

Ea a venit in tabara doar pentru distractie si intr-una din seri am decupat fluturasi si ne-am stors creierii pentru a face un stand cat mai prezentabil.
Am fost la Iasi impreuna, am mancat pate intins cu degetul, ne-am incurajat la prezentari si ne-am distrat foarte mult.
Dupa premiere a urmat petrecerea,ultima...
Sufletul imi era despartit in doua sentimente antitetice: iubire si mahnire. Am scris mesaje pe tricouri, am dansat, am glumit, ne-am sarutat pana am ramas fara saliva, dar noaptea trebuia sa se termine si pe amandoi ne-a cuprins tristetea...
Cu cat incercam sa ma incurajez si sa o incurajez, timpul se scurgea si inevitabilul urma sa se intample...
La un moment dat am urcat la mine in camera sa imi impachetez si ea a venit sa imi dea tricoul care i-l imprumutasem...
Nu pot descrie carambolul de sentimente ce erau in mine cand stateam si ma gandeam ca voi pleca si niciodata nu o voi mai vedea...
Asteptam autocarul si toti au venit sa ne luam ramas bun. Ea a incercat sa se imbarbateze, dar a izbucnit in plans si nu gaseam nicio gluma inteligenta pentru ai smulge un zambet am urcat in autocar si ii vedeam chipul plangand si ma intrebam : de ce doamne trebuie sa plecam?...